GABRIELA LUCA

Trainer atestat Educație prin teatru – absolventă a Modulului psiho-pedagogic (nivel 1 și 2) din cadrul C.P.P.D. – UNATC, 2022, București

GABRIELA LUCA


Sunt actriță cu peste 20 de ani de experiență profesională. Am jucat în spectacole de teatru, seriale de televiziune, co-producții internaționale și reclame, am făcut voice-over și dublaje de voce. În anul 2022 am absolvit modulul psiho-pedagogic din cadrul Centrului de pregătire pedagogică și didactică din cadrul UNATC, București. Am susținut cursuri de educație prin teatru în școli private și de stat, am predat arta actorului și vorbire scenică la Liceul Dinu Lipatti, secția cu specializare Teatru. Atelierele de teatru organizate de ActorStart au fost gândite să-ți aducă beneficii imediate în viața de zi cu zi, așa că te aștept cu drag să ne cunoaștem mai bine!



Povestea mea
Am descoperit teatrul când aveam 16 ani și m-am îndrăgostit iremediabil de el și de lumea fascinantă a actorilor. Am început să citesc memorii ale marilor actrițe și actori și am început să visez la ziua în care voi ajunge și eu în lumina reflectoarelor. M-am înscris la cursuri de teatru, apoi am frecventat Teatrul Podul sub îndrumarea profesorului Cătălin Naum până când am terminat liceul și am dat admitere la facultate. 3 ani la rând. Din fiecare “respins” am învățat că trebuie să lucrez și mai mult cu mine însămi, să am un mentor bun care să mă provoace să-mi depășesc limitele în fiecare zi și să nu-mi pierd credința că pot să-mi împlinesc Visul cel Mare.

Cei 4 ani de facultate sub îndrumarea profesorului și regizorului Cornel Todea mi-au dat încrederea necesară că pot să fac această meserie, că nimic nu este întâmplător și că am fost la momentul potrivit, în locul potrivit, alături de oamenii potriviți. Nimic nu a venit ușor și fiecare audiție pierdută m-a ajutat să-mi pun nenumărate întrebări: ce nu am făcut bine? Cum pot fi mai bună la următorul casting? Cum pot convinge un regizor că eu sunt actrița cea mai potrivită pentru rol? De fiecare dată, munceam mai mult cu mine, îmi lucram vocea zilnic și mă străduiam ca fiecare apariție în fața camerei de filmat sau pe scenă să-mi aducă mulțumirea că m-am prezentat în cea mai bună versiune a mea din acel moment, că am dat tot ce se putea mai bun.

După terminarea liceului, am avut șansa să lucrez cu regizorul Andrei Șerban pentru spectacolul „Oedip Rege” de la Opera Națională Română – am participat toți “podarii” din acel moment și am învățat de la unul dintre cei mai mari regizori români cum se creează magia unui spectacol într-un cadru profesionist, a fost un adevărat „masterclass” pentru noi cei care ne doream cu ardoare să învățăm tainele meseriei de actor. Au urmat multe alte colaborări la spectacolele Naționalului bucureștean, spectacole de stradă, interactive, colaborări cu Teatrul Mundi, apoi au venit serialele TV (La bloc, Narcisa sălbatică, La servici, Nimeni nu-i perfect… și cele mai recente: Lecții de viață, Vlad, Povești de familie și Lia, soția soțului meu) și experiența extraordinară de a fi pe platoul de filmare a unor producții internaționale în care sute de profesioniști din toate colțurile lumii își folosesc creativitatea și talentul pentru ca rezultatul contribuției lor să fie la cel mai înalt standard. Un alt gen de activitate pe care am făcut-o cu o deosebită plăcere și care m-a ajutat să-mi perfecționez tehnica vocală a fost dublajul de voce pentru seriale de animație create de Disney. Este fascinant cum actorul de voce creează un întreg univers de stări și emoții în fața microfonului. De asemenea, am fost imaginea mai multor spoturi publicitare și am făcut voice-over pentru reclame și radio.
În 2007 am înființat Asociația Energizart și am realizat câteva producții de teatru în sistem independent – „Anonimul venețian” la Clubul Prometheus, „Dublura” la Teatrul Godot, „Accidentul” la Teatrul Bulandra și „Soțul tău rămâne-al meu” la Centrul Nicolae Bălcescu – în toate am avut rol principal și am fost manager de proiect pentru ultimele 3.

Anul 2023 mi-a adus bucuria colaborării cu personalități marcante ale cinematografiei românești (Maia Morgenstern și Ioan Cărmăzan), iar cele două proiecte importante la care am lucrat vor fi lansate în anul 2024. Pentru mai multe detalii privind activitatea mea profesională, mă puteți urmări pe pagina Gabriela Luca